sâmbătă, 21 ianuarie 2012

Prolog


Deşi sunt într-o lipsă desăvârşită de timp, acum vreo jumătate de oră mi-a venit ideea să îmi fac blog. Încă nu ştiu ce subiecte o să abordez, sau dacă peste o lună va mai prezenta vreun interes pentru mine (sau vreodata pentru altcineva), dar deocamdată vreau să scriu. Vreau sa tastez tot ce îmi trece prin cap, poate aşa o să ajung şi eu să găsesc o oarecare ordine într-un chaos deplin.
Câteva cuvinte despre mine- îmi place muzica, poezia şi să râd. E cam puţin dar e tot ce îmi vine în cap în momentul ăsta, şi, per ansamblu, cred că mă caracterizează ultima parte în deplinătate. Considerând că o zi în care nu râd este o zi pierdută (Charlie Chaplin), nu irosesc niciodată o zi. Câteodată exagerez, duc gluma prea departe, şi regret dar în final trec peste, mai greu sau mai uşor, depinzând de situaţie.
Muzica e un element definitoriu din viaţa mea, ca şi în cazul anterior, foarte rar trece o zi întreagă fără să ascult muzică, fie şi doar o melodie, de la Bee Gees şi Bon Jovi până la Frank Sinatra, Bryan Adams sau Chris de Burgh. Îmi plac versurile melodiilor, şi aşa am ajuns să îmi dau seama că îmi place şi poezia. Romanţele lui Minulescu puse pe ritm de Mondial, poeziile lui Păunescu cântate de Mircea Vintilă şi chiar ale lui Bacovia interpretate de Nicu Alifantis, poeziile au ajuns să mă captiveze nu numai ca melodie, dar şi ca emoţie şi în primul rând ca şi contur difuz al poetului, al omului din spatele condeiului.
În rest aş mai avea câteva de povestit, dar sunt obosit şi sper că până mâine ideile se vor cristaliza, sau cel puţin vor prinde coerenţă.
                Cam atât pentru azi, pe cât posibil (depinzând de inspiraţie şi timp) voi mai posta pe lângă text poezii, melodii sau chiar citate.  Cius!

Un comentariu:

  1. Hehe, frumos început! :) Bine-ai venit pe blogosferă, Moldo! La cât mai multe postări!!

    RăspundețiȘtergere