Azi a fost ziua lui Jon Bon Jovi. Abia acum am observat, mulţumită facebookului desigur, că a împlinit 50 de ani. Sincer scriu postarea asta numai pentru că, între alte milioane de fani, aş vrea să-i mulţumesc.
Pentru mine este şi va rămâne un simbol, un idol, exagerând puţin, dar nu prea mult, o zeitate. L-am descoperit acum vreo 5 ani cu melodia "It's my life", ca mulţi alţii, şi apoi cu "Living on a prayer". Am tot ascultat şi, azi, după atâta timp, pentru că raportat la cei 17 ani, 11 luni şi 16 zile pe care îi am, e totuşi aproape o treime din viaţa mea, pot liniştit să declar că el, alături de Richie Sambora, Tico Torres şi David Bryan m-au influenţat mult, prin prisma faptului că ascultam melodiile lor, făcând abstracţie de starea mea de spirit. Fericit, supărat, nehotărât, indiferent, beat, buimac, tot ei cântau din casetofon sau din laptop.
Vă mulţumesc că existaţi. 30 de ani nu ajung, şi cred că vorbesc în numele tuturor celor care ştiu şi alte melodii în afară de cele menţionate mai sus. La mulţi ani!
Şi ca să dau şi un citat, pentru simplul fapt că îmi place, you keep on singing "'till the heavens burst and the words don't rhime"
Bon Jovi - You want to make a memory
Bon Jovi - Always
Bon Jovi - What do you got?
Bon Jovi - This ain't a love song
vineri, 2 martie 2012
sâmbătă, 25 februarie 2012
Aia e
Revin cu o postare scurtă, adresată chiar propriei mele persoane dintr-o perspectivă mai obiectivă ca în alte dăţi, şi totuşi manevrată de intstinctul de autoconservare. Făcând însă abstracţie de acesta, aş dori să îmi adresez urmatoarele cuvinte. Menţionez că articolul nu este rezultatul unei autocompătimiri, ci mai degrabă a unei răzvrătiri împotriva unei trăsături definitorii pentru mine, şi anume reticenţa. Nu scriu timiditate, sună mult mai matur reticenţă, că doar suntem doct şi imediat major. Sper că într-o zi o să recitesc postarea şi revelaţia, evident iminentă şi constructivă, mă va determina să îmi schimb gândirea, sau măcar modul de a acţiona.
Eşti un bou, un idiot de proporţii colosale. Te ascunzi în spatele firii tale aparent deschise cu o încrâncenare deplină privind lucrurile care contează pentru tine. Te înţelegi, şi mult mai important, te mai înţeleg şi alţii, dar ţii cont de ele cât Kurt Cobain de sfaturile medicilor. Te dedici fiecărui lucru pe care îl găseşti prielnic contextului, numai ca să faci abstracţie de un lucru important. Şi toate astea au ca rezultat iminent şutul iminent pe care ţi-l dai singur în cur.
Inaptule, cretinule şi boule care eşti tu bou
Bun. Bine că am reuşit să vorbesc despre mine în termeni relativ diplomatici. Pot şi mai urât, dar nu foloseşte la nimic. Poate doar la elaborarea unor insulte noi, pe care, evident, le voi adresa la un moment dat altora într-un moment prost. Aia e.
Fără muzică sau poezie azi, să mai caute şi alţii. Pa.
Eşti un bou, un idiot de proporţii colosale. Te ascunzi în spatele firii tale aparent deschise cu o încrâncenare deplină privind lucrurile care contează pentru tine. Te înţelegi, şi mult mai important, te mai înţeleg şi alţii, dar ţii cont de ele cât Kurt Cobain de sfaturile medicilor. Te dedici fiecărui lucru pe care îl găseşti prielnic contextului, numai ca să faci abstracţie de un lucru important. Şi toate astea au ca rezultat iminent şutul iminent pe care ţi-l dai singur în cur.
Inaptule, cretinule şi boule care eşti tu bou
Bun. Bine că am reuşit să vorbesc despre mine în termeni relativ diplomatici. Pot şi mai urât, dar nu foloseşte la nimic. Poate doar la elaborarea unor insulte noi, pe care, evident, le voi adresa la un moment dat altora într-un moment prost. Aia e.
Fără muzică sau poezie azi, să mai caute şi alţii. Pa.
sâmbătă, 18 februarie 2012
luni, 13 februarie 2012
Puturoşi şi beţivi. Ai dracu' mă că-s peste tot.
În mod excepţional, săptămâna trecută m-am uitat la televizor destul de mult. Cam pe toate posturile am văzut acelaşi lucru, anume frig, ninsoare şi prăpăd. Zăpada e de 5-6 metri în unele localităţi...Când zicea Bacovia "te uită, zăpada-i cât gardul", trebuia să zică săru'mâna, că acum e prielnic să zicem "te uită, zăpada-i cât stâlpul".
Săptămâna asta ninge iarăşi, să vedem ce performanţe mai doborâm. Că vorba aia, ce le mai e la oameni vreun metru în plus pe uliţa pe care nu ieşeau oricum, sau la geamul prin care văd o imagine, demnă de reclamele Ariel, sau eventual la grajdurile în care zac nişte hoituri aparţinând diverselor regnuri animale.
Adineauri am auzit la Antena 3 că un deputat a zis că 63 din cei 64 oameni care s-au prăpădit erau beţivi. Bănuiesc că ilustrul nostru deputat ar fi exclus tradiţiile bahice din existenţa sa, dând curs năzuinţei sale spre absolut, păstrând în acelaşi timp un spirit critic, caracteristic geniilor în genere. Nu? Ok, nici eu nu credeam. Deşi aş fi vrut să fac abstracţie de apartenenţă, nu prea pot. Cum dracu v-aţi putut aduna atâţia proşti într-un loc? De unde dracu aţi apărut, şi muult mai important, când dracu dispăreţi? Şi pe lângă faptul că sunteţi proşti, vă mai şi înfigeţi să daţi declaraţii, dând dovadă de o prostie incomensurabilă, în loc să tăceţi, să băgaţi capul în pământ şi să încercaţi să vă concentraţi aspura funcţiilor vitale, evident prea covârşitoare pentru presupusele voastre creiere funcţionale.
În alt cadru, un alt nene a zis că oamenii stau în casă la căldură şi aşteaptă armata să le deszăpezească satele. Când din casă se mai vede hornul, când pereţii stau în contact cu zăpada, şi probabil, în lipsa posibilităţii de a procura lemne, oamenii au rămas fără, aceştia aleg să stea în casă la căldură, că doar au câteva centrale sub casă, aşa de Doamne-fereşte, care funcţionează, probabil, pe zăpadă. Şi când se satură, dau seara o fugă până la Miami să facă o baie, aşa de plictiseală. Era să uit, când reuşesc să scoată o mână de sub troiene, primesc gratuit o pizza. Puturoşii dracului. Ce are de făcut o femeie de 90 de ani în afară de a sta noaptea în viscol să îşi cureţe curtea de zăpadă? Pe cai că se filmează.
Concluzionând, mi-ar plăcea să văd cum ilustrele noastre căpetenii stau vreo două săptămîni sub 4 metri de zăpadă. Oare cât de bine ar arde genţile Nuţicăi în sobă? Nu mă apuc să elaborez scenarii, dar ideea îmi surâde
Cristian Paţurcă - MĂI ANIMALULE
Săptămâna asta ninge iarăşi, să vedem ce performanţe mai doborâm. Că vorba aia, ce le mai e la oameni vreun metru în plus pe uliţa pe care nu ieşeau oricum, sau la geamul prin care văd o imagine, demnă de reclamele Ariel, sau eventual la grajdurile în care zac nişte hoituri aparţinând diverselor regnuri animale.
Adineauri am auzit la Antena 3 că un deputat a zis că 63 din cei 64 oameni care s-au prăpădit erau beţivi. Bănuiesc că ilustrul nostru deputat ar fi exclus tradiţiile bahice din existenţa sa, dând curs năzuinţei sale spre absolut, păstrând în acelaşi timp un spirit critic, caracteristic geniilor în genere. Nu? Ok, nici eu nu credeam. Deşi aş fi vrut să fac abstracţie de apartenenţă, nu prea pot. Cum dracu v-aţi putut aduna atâţia proşti într-un loc? De unde dracu aţi apărut, şi muult mai important, când dracu dispăreţi? Şi pe lângă faptul că sunteţi proşti, vă mai şi înfigeţi să daţi declaraţii, dând dovadă de o prostie incomensurabilă, în loc să tăceţi, să băgaţi capul în pământ şi să încercaţi să vă concentraţi aspura funcţiilor vitale, evident prea covârşitoare pentru presupusele voastre creiere funcţionale.
În alt cadru, un alt nene a zis că oamenii stau în casă la căldură şi aşteaptă armata să le deszăpezească satele. Când din casă se mai vede hornul, când pereţii stau în contact cu zăpada, şi probabil, în lipsa posibilităţii de a procura lemne, oamenii au rămas fără, aceştia aleg să stea în casă la căldură, că doar au câteva centrale sub casă, aşa de Doamne-fereşte, care funcţionează, probabil, pe zăpadă. Şi când se satură, dau seara o fugă până la Miami să facă o baie, aşa de plictiseală. Era să uit, când reuşesc să scoată o mână de sub troiene, primesc gratuit o pizza. Puturoşii dracului. Ce are de făcut o femeie de 90 de ani în afară de a sta noaptea în viscol să îşi cureţe curtea de zăpadă? Pe cai că se filmează.
Concluzionând, mi-ar plăcea să văd cum ilustrele noastre căpetenii stau vreo două săptămîni sub 4 metri de zăpadă. Oare cât de bine ar arde genţile Nuţicăi în sobă? Nu mă apuc să elaborez scenarii, dar ideea îmi surâde
Cristian Paţurcă - MĂI ANIMALULE
duminică, 5 februarie 2012
Mai taie din ele, dă-le dracu'!
Aşa cum mă aşteptam, starea mea de spirit s-a îmbunătăţit considerabil de aseara. Memoria mea e foarte selectivă, aşa că azi vreau să abordez o chestie de interes mai larg, şi nu o reacţie de moment.
Am citit azi nişte lucruri interesante despre prevederile legii ACTA şi, personal, cred, la fel ca toţi oamenii care păstrează măcar o dâră de raţiune şi de apreciere a libertăţii, că e ultima mizerie care putea fi propusă.
Desigur, legea vrea să ocrotească proprietatea intelectuală a oamenilor. Chiar şi ilustrul ministru al învăţământului a afirmat că "Furtul intelectual e una din cele mai grave nelegiuiri." Dar şi eu, la rândul meu, am dreptul să afirm că existenţa lui, alături de alte creaturi odioase, sfidează moralul mai mult ca orice furt.
Să nu se interpreteze că mă răzvrătesc împotriva cuiva. Doamne-fereşte. În schimb, să spunem că îmi manifest aprecierea într-un mod neconvenţional.
Revenind la ACTA, cel mai trist lucru, aşa cum spunea şi Mircea Badea, este că unii oameni văd aceste lucruri ca fiind fireşti şi nu se sinchisesc să se informeze. În general, generaţia tânără e ferită de mizeria asta, pentru că foloseşte internetul prea mult şi, implicit, depinde de el.
Proiectele pentru şcoală sunt în proporţie de 90% proprietatea celor care le-au postat pe google/wikipedia (Excluse sunt, bineînţeles, proiectele de la ora doamnei Dobrescu). Acum, sincer, nu cred că e o faptă atroce. Nu prea mă simt vinovat, şi nu cred că cineva ar trebui să se simtă. În fond, nu e vina noastră. Şi nu o spun pe un ton ironic. Atunci când sistemul va avea ceva bun de oferit în afară de informaţie structurată prost şi de lipsă de interes, ne vom da şi noi pe brazdă. Până atunci, wikipedia trebuie să rămână.
De altfel, în altă categorie a furtului intră pirateria media. Sunt sigur că, de exemplu, Justin Bieber şi casa lui de discuri suferă cumplit când o copchilă de 13 ani îi cauzează un prejudiciu de 13 cenţi, descărcându-i o piesă. Partea bună este, deocamdată, că nimănui nu îi prea pasă de treburile astea. Îi mai saltă pe unii care exagerează cu descărcatul, dar se întâmplă foarte rar.
Ei bine, dacă trece mizeria asta de lege, lucrurile se schimbă. Că ne taie netul ar fi una, dar că o să ne trezim daţi în judecată e cu totul alta. Că s-au gândit japonezii şi americanii să mai încerce ceva.
În esenţă, treaba e simplă: dacă trece, lumea o să socializeze prin bileţele în parc şi oameni care au descărcat câte o melodie vor merge la puşcărie. Dacă nu trece, lumea rămâne la un stadiu mai normal.
Numa prin iunie se votează, aşa că mai avem de aşteptat. Om trăi şi-om vedea.
Scorpions - Wind of change
Am citit azi nişte lucruri interesante despre prevederile legii ACTA şi, personal, cred, la fel ca toţi oamenii care păstrează măcar o dâră de raţiune şi de apreciere a libertăţii, că e ultima mizerie care putea fi propusă.
Desigur, legea vrea să ocrotească proprietatea intelectuală a oamenilor. Chiar şi ilustrul ministru al învăţământului a afirmat că "Furtul intelectual e una din cele mai grave nelegiuiri." Dar şi eu, la rândul meu, am dreptul să afirm că existenţa lui, alături de alte creaturi odioase, sfidează moralul mai mult ca orice furt.
Să nu se interpreteze că mă răzvrătesc împotriva cuiva. Doamne-fereşte. În schimb, să spunem că îmi manifest aprecierea într-un mod neconvenţional.
Revenind la ACTA, cel mai trist lucru, aşa cum spunea şi Mircea Badea, este că unii oameni văd aceste lucruri ca fiind fireşti şi nu se sinchisesc să se informeze. În general, generaţia tânără e ferită de mizeria asta, pentru că foloseşte internetul prea mult şi, implicit, depinde de el.
Proiectele pentru şcoală sunt în proporţie de 90% proprietatea celor care le-au postat pe google/wikipedia (Excluse sunt, bineînţeles, proiectele de la ora doamnei Dobrescu). Acum, sincer, nu cred că e o faptă atroce. Nu prea mă simt vinovat, şi nu cred că cineva ar trebui să se simtă. În fond, nu e vina noastră. Şi nu o spun pe un ton ironic. Atunci când sistemul va avea ceva bun de oferit în afară de informaţie structurată prost şi de lipsă de interes, ne vom da şi noi pe brazdă. Până atunci, wikipedia trebuie să rămână.
De altfel, în altă categorie a furtului intră pirateria media. Sunt sigur că, de exemplu, Justin Bieber şi casa lui de discuri suferă cumplit când o copchilă de 13 ani îi cauzează un prejudiciu de 13 cenţi, descărcându-i o piesă. Partea bună este, deocamdată, că nimănui nu îi prea pasă de treburile astea. Îi mai saltă pe unii care exagerează cu descărcatul, dar se întâmplă foarte rar.
Ei bine, dacă trece mizeria asta de lege, lucrurile se schimbă. Că ne taie netul ar fi una, dar că o să ne trezim daţi în judecată e cu totul alta. Că s-au gândit japonezii şi americanii să mai încerce ceva.
În esenţă, treaba e simplă: dacă trece, lumea o să socializeze prin bileţele în parc şi oameni care au descărcat câte o melodie vor merge la puşcărie. Dacă nu trece, lumea rămâne la un stadiu mai normal.
Numa prin iunie se votează, aşa că mai avem de aşteptat. Om trăi şi-om vedea.
Scorpions - Wind of change
sâmbătă, 4 februarie 2012
Refracţie
Azi a fost un fel de adunare la mine acasă. A fost ziua străbunică-mii şi ne-am adunat să o sărbătorim, că omul împlineşte 90 de ani doar o dată, lucru valabil de altfel la toate vârstele.
Totul a fost frumos, chiar mai bine decât mă aşteptam, dar seara mi s-a întâmplat o chestie care chiar m-a pus pe gânduri privind raţiunea mea, şi în primul rând stabilitatea mea psihică.
M-am enervat, dar rău de tot. Am văzut negru, fără să am un motiv specific. Am reproşat anumite lucruri, pe care îmi doresc să le fi păstrat pentru mine, nu pentru că ar fi fost în totalitate adevărate, dar pentru că probabil am dat impresia că sufăr de demenţă progresivă, enervându-mă tot mai rău în timp ce, teoretic, mă calmam.
Şi acum, după două ore, sunt încă surescitat. Sunt conştient că am hibele mele grave şi abrupte, dar mereu reuşesc să trec peste, să îmi revin. Azi a fost altfel, pentru prima oară nu am putut să mă controlez şi am izbucnit, proiectând toate problemele mele din cadre vaste într-un puseu de furie, îndreptat, după obieceiul meu îngrozitor de idiot, asupra unor oameni, care, întâmplător, erau de faţă.
Nu ştiu ce am. Probabil nici nu vreau să ştiu. Cert este însă că nu am niciun motiv să îmi transpun grijile, sau, mai bine zis, frustrările, în planuri nepotrivite. Şi pe lângă motiv, nu am nici măcar o scuză, în afara faptului că sunt idiot şi că nu am capacitatea să îmi rezolv problemele. Şi nu, nu caut să demonstrez existenţa lui Dumnezeu sau să găsesc un leac pentru cancer, mai degrabă am preocupări relativ banale, care, totuşi, mă consumă. Trebuie să schimb ceva, şi nu ştiu ce. Poate îmi trece până mâine. Sau poate mâine va fi mai rău.
Nu ştiu cum să îmi reformulez ideile ca să le înţeleg eu mai bine, deocamdată nici nu încerc.
În fine, noapte bună.
Azi: o melodie mai tristă
Totul a fost frumos, chiar mai bine decât mă aşteptam, dar seara mi s-a întâmplat o chestie care chiar m-a pus pe gânduri privind raţiunea mea, şi în primul rând stabilitatea mea psihică.
M-am enervat, dar rău de tot. Am văzut negru, fără să am un motiv specific. Am reproşat anumite lucruri, pe care îmi doresc să le fi păstrat pentru mine, nu pentru că ar fi fost în totalitate adevărate, dar pentru că probabil am dat impresia că sufăr de demenţă progresivă, enervându-mă tot mai rău în timp ce, teoretic, mă calmam.
Şi acum, după două ore, sunt încă surescitat. Sunt conştient că am hibele mele grave şi abrupte, dar mereu reuşesc să trec peste, să îmi revin. Azi a fost altfel, pentru prima oară nu am putut să mă controlez şi am izbucnit, proiectând toate problemele mele din cadre vaste într-un puseu de furie, îndreptat, după obieceiul meu îngrozitor de idiot, asupra unor oameni, care, întâmplător, erau de faţă.
Nu ştiu ce am. Probabil nici nu vreau să ştiu. Cert este însă că nu am niciun motiv să îmi transpun grijile, sau, mai bine zis, frustrările, în planuri nepotrivite. Şi pe lângă motiv, nu am nici măcar o scuză, în afara faptului că sunt idiot şi că nu am capacitatea să îmi rezolv problemele. Şi nu, nu caut să demonstrez existenţa lui Dumnezeu sau să găsesc un leac pentru cancer, mai degrabă am preocupări relativ banale, care, totuşi, mă consumă. Trebuie să schimb ceva, şi nu ştiu ce. Poate îmi trece până mâine. Sau poate mâine va fi mai rău.
Nu ştiu cum să îmi reformulez ideile ca să le înţeleg eu mai bine, deocamdată nici nu încerc.
În fine, noapte bună.
Azi: o melodie mai tristă
duminică, 29 ianuarie 2012
Introspecţie
Obişnuiam să cred că într-o zi totul se va limpezi în capul meu, că toate nelămuririle de ordin cotidian (că nu sunt destul de naiv să presupun că şi cele de rang superior vor avea aceeaşi soartă) se vor limpezi, lăsând în urma lor un şir de cugetări cu un rezultat concret, concis. Astăzi, datorită stării mele psihice relativ instabile, caracteristică, după cum am observat, serilor de duminici, vreau să revizuiesc un pic anumite zone de preocupare.
Nu ştiu ce vreau să fac. Nu am nici cea mai vagă idee. Am şi încetat să mă gândesc atunci când am văzut că alerg pe loc, că ideile mele sunt derizorii, şi nicidecum progresive.
Având încă vreo cinci luni până la bac, aş fi crezut că direcţia în care mă voi îndrepta va fi, cel puţin vag, definită. M-am înşelat. După discuţii interminabile şi, de multe ori, certuri complementare, ajunsesem, într-o oarecare măsură, să conturez cursul teoretic al viitorului meu apropiat. Prima dilemă existenţială a fost, şi este încă, dacă plec în străinătate. Din nou, după multe tabele cu plus şi minus am ajuns la concluzia că nu ajung la nicio concluzie, oricât de mult aş contempla subiectul ăsta. Argumente există de ambele părţi, că în ţara asta nu se poate trăi bine, că nu am făcut şcoala în limba germană degeaba, sau, de cealaltă parte, că nu vreau să mă înstrăinez. Nu ştiu de ce, nu e pentru că aici îmi e obârşia, nu pentru că sunt reticent la nou, dar pentru că nu vreau.
În altă ordine de idei, o altă problemă ar fi că nu ştiu în ce domeniu să progresez. Până acum am fost de toate, de la inginer în silvicultura, pompier şi poliţist până la medic veterinar sau psiholog (Ultimele două sunt încă valabile). Mi s-a spus de nenumărate ori că nu o să se inventeze facultatea de ce îi place lui Victor şi sunt de acord, dar eu ce să fac? Nu ştiu pe unde să o apuc, nu ştiu la ce să mă orientez, şi, foarte probabil, dacă aş mai găsi vreun domeniu interesant, în câteva luni i-aş găsi 500 de hibe, revenind astfel, după obiceiul meu, în locul din care am plecat.
Trăgând o concluzie aspura contemplărilor mele, tipice probabil multor copii de clasa a 12-a, aştept încă o revelaţie de natură metafizică, folosind drept scuză pentru lipsa mea totală de perspectivă iminenţa bacului şi dedicarea mea completă acumulării de cunoştinţe necesare acestuia, pentru ca în ziua examenului să scriu lucruri citite din cărţi sau aflate de la profesori fără să ţin cont de părerea mea personală privind subiectul, părere care, în mod cert, ar enerva profesorii care corectează lucrările. Dar aşa e construit minunatul nostru sistem de învăţământ, noi stăm frumos şi ne supunem, în speranţa că în viitoarele activităţi, părerea noastră va conta. E mult prea descurajant să credem că schimbările vor fi doar conjuncturale.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)