duminică, 29 ianuarie 2012

Introspecţie

          Obişnuiam să cred că într-o zi totul se va limpezi în capul meu, că toate nelămuririle de ordin cotidian (că nu sunt destul de naiv să presupun că şi cele de rang superior vor avea aceeaşi soartă) se vor limpezi, lăsând în urma lor un şir de cugetări cu un rezultat concret, concis. Astăzi, datorită stării mele psihice relativ instabile, caracteristică, după cum am observat, serilor de duminici, vreau să revizuiesc un pic anumite zone de preocupare.
          Nu ştiu ce vreau să fac. Nu am nici cea mai vagă idee. Am şi încetat să mă gândesc atunci când am văzut  că alerg pe loc, că ideile mele sunt derizorii, şi nicidecum progresive. 
Având încă vreo cinci luni până la bac, aş fi crezut că direcţia în care mă voi îndrepta va fi, cel puţin vag, definită. M-am înşelat. După discuţii interminabile şi, de multe ori, certuri complementare, ajunsesem, într-o oarecare măsură, să conturez cursul teoretic al viitorului meu apropiat. Prima dilemă existenţială a fost, şi este încă, dacă plec în străinătate. Din nou, după multe tabele cu plus şi minus am ajuns la concluzia că nu ajung la nicio concluzie, oricât de mult aş contempla subiectul ăsta. Argumente există de ambele părţi, că în ţara asta nu se poate trăi bine, că nu am făcut şcoala în limba germană degeaba, sau, de cealaltă parte, că nu vreau să mă înstrăinez. Nu ştiu de ce, nu e pentru că aici îmi e obârşia, nu pentru că sunt reticent la nou, dar pentru că nu vreau.
         În altă ordine de idei, o altă problemă ar fi că nu ştiu în ce domeniu să progresez. Până acum am fost de toate, de la inginer în silvicultura, pompier şi poliţist până la medic veterinar sau psiholog (Ultimele două sunt încă valabile). Mi s-a spus de nenumărate ori că nu o să se inventeze facultatea de ce îi place lui Victor şi sunt de acord, dar eu ce să fac? Nu ştiu pe unde să o apuc, nu ştiu la ce să mă orientez, şi, foarte probabil, dacă aş mai găsi vreun domeniu interesant, în câteva luni i-aş găsi 500 de hibe, revenind astfel, după obiceiul meu, în locul din care am plecat. 
          Trăgând o concluzie aspura contemplărilor mele, tipice probabil multor copii de clasa a 12-a, aştept încă o revelaţie de natură metafizică, folosind drept scuză pentru lipsa mea totală de perspectivă iminenţa bacului şi dedicarea mea completă acumulării de cunoştinţe necesare acestuia, pentru ca în ziua examenului să scriu lucruri citite din cărţi sau aflate de la profesori fără să ţin cont de părerea mea personală privind subiectul, părere care, în mod cert, ar enerva profesorii care corectează lucrările. Dar aşa e construit minunatul nostru sistem de învăţământ, noi stăm frumos şi ne supunem, în speranţa că în viitoarele activităţi, părerea noastră va conta. E mult prea descurajant să credem că schimbările vor fi doar conjuncturale.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu